miercuri, 12 noiembrie 2008

Poezie!


Voi n-aţi fost cu noi în celule

Radu Gyr

Voi n-aţi fost cu noi în celule
să ştiţi ce e viaţa de bezne,
sub ghiare de fiară, cu guri nesătule,
voi nu ştiti ce-i omul când prinde să urle,
strivit de cătuşe la glezne.

Voi n-aţi plâns în palme, fierbinte,
străpunşi de cuţitul trădării.
Sub cer fără stele, în drum spre morminte,
voi n-aţi dus povara durerilor sfinte
spre slava si binele ţării.

În cântec cu noi laolaltă
trecând printre umbre pereţii,
voi n-aţi cunoscut frumuseţea înaltă
cum dorul irumpe, cum inima saltă
gonind dupa harpele vieţii.


Ce-i munca de braţe plăpânde,
ce-i jugul, ce-i rânjet de monstru,

cum scârţâie osul când frigul pătrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveţi de unde
să spuneţi aproapelui vostru.

Voi nu ştiţi în crunta-nchisoare
cum minte speranţa şi visul,
când uşile grele se-nchid în zăvoare,
şi-n teama de groaznica lui încleştare
pe sine se vinde învinsul.

Aţi stat la ospeţe-ncărcate
gonind după fast şi orgoliu,
nici milă de noi şi nici dor, nici dreptate,
nici candel-aprinsă şi nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.

Aşa sunteţi toţi cei ce credeţi
că pumnul e singura faimă.
Făţarnici la cuget, pe-alături ne treceţi,
când noi cu obrajii ca pământul de vineţi,
gustăm din osânda şi spaimă.

Când porţile sparge-se-or toate
şi morţii vor prinde să urle,
când lanţuri şi ziduri cădea-vor sfărmate,
voi nu ştiţi ce-nseamnă-nvierea din moarte,
căci n-aţi fost cu noi în celule.






2 comentarii:

alexandru spunea...

Razvan, te felicit! Postand aceasta poezie, cred ca ai intrat in cumuniune cu sufletul neamului!
Gyr a mai scris o poezie, care se numea "Ne vom intoarce intr-o zi". Nu este vorba despre o intoarcere politica, ci de una spirituala. Ai grija si tu, si prietenii tai, sa cultivati fondul, si nu formele. Si nu uitati de Sf. Biserica. Fara Biserica, nu exista mantuire.
Sa ma ierti daca am fost putin cam sfatos, dar am facut-o din dragoste fata de voi. Sa va ajute Dumnezeu in tot ce faceti pentru cultivarea unui sentiment romanesc autentic.

alexandru spunea...

Scuze: comuniune, nu cumuniune