Conferinta la Ploiesti

CONFERINTA

“OMUL CONTEMPORAN- INTRE STIINTA SI CONSTIINTA”

Invitati:Maica Ecaterina Fermo, Victor Roncea si George Roncea

Cinematograful PATRIA (Cinemascop, langa Hotel Central)

Intrarea este libera


Sursa:http://vlad-mihai.blogspot.com/

R.I.P-Ion Dolanescu

La 65 de ani, Ion Dolanescu s-a stins astazi, 19 martie 2009, dupa o cariera in muzica de peste 40 de ani.Dumnezeu sa-l odihneasca!

Ajutati-o pe Raluca!

"Ajutati-ne sa-i redam zambetul Ralucai, familiei si celor care tin la ea" – astfel suna apelul pe care colegii si familia il lanseaza pentru a o ajuta pe Raluca Ionescu sa revina la o viata normala.

In luna noiembrie a anului trecut Raluca a fost victima unui accident rutier, in timp ce circula ca pieton. In urma acestui accident a suferit un politraumatism cranian grav fiind internata la Spitalul Clinic de Urgenta Bucuresti, acolo unde medicii au operat-o pentru a pentru a-i salva viata.


Timp de 5 saptamani a fost sedata, datorita starii instabile in care se afla. Medicii au reusit sa renunte la sedare pentru a o trezi, insa starea ei este in continuare grava, fiind descrisa “stare neuro-vegetativa persistenta”.

In urma discutiilor avute cu doctorii s-a hotarat ca cel mai indicat este un transfer la o clinica din strainatate. Astfel, pe 5 martie 2009, Raluca a fost transferata la o clinica de recuperare neurologica din Germania (Kliniken Schmieder - www.kliniken-schmieder.de), o clinica cu experienta de peste 50 de ani in tratarea cazurilor de asemenea gravitate. A ajuns acolo impreuna cu sora ei pe 7 martie, in urma unui zbor fara emotii, cu ajutorul celor de la SMURD si Tarom, fiind instalata deja la clinica din Munchen.

Din pacate, costurile de spitalizare sunt foarte mari (850 Euro/zi ), iar acest tip de reabilitare poate dura pana la un an sau mai mult. Actualmente exista posibiliatea financiara de a sustine tratamentul si recuperarea ei pentru doar 2 luni. De aceea, familia ei apeleaza la ajutorul celor care vor sa o sprijine, oferind cateva date necesare in acest sens:

Cont pentru RON: RO14RNCB0090007760800001
Cont pentru EUR: RO75RNCB0134007760800001
Deschise la BCR Sucursala Dolj, titular cont Petrina Ionescu, in calitate de sora.

Date de contact:
Email: ajutati.operaluca@gmail.com
Telefon: 0733.690.727

Adresa web: http://ajutati-operaluca.blogspot.com/

Un ţaran imperial

Constantin Noica mi-a povestit ca in inchisoare, la un interogatoriu care se prelungea peste masura, anchetatorul a sfirsit prin a proclama rastit, cu titlu de avertisment: "Asculta, eu l-am anchetat si pe Tutea!" Era pentru el o dovada de extrema competenta, o incununare profesionala de tipul doctoratului, o proba suprema. Calaul se legitima prin anvergura victimei.

In anii care au urmat, anvergura victimei a continuat sa stimuleze vigilenta calaului. Petre Tutea continua sa fie supravegheat, anchetat si perchezitionat periodic, desi recuperase statutul de "om liber". Ce putea sa-l faca atit de periculos? Cum reusea batrinul acesta sa nelinisteasca in asemenea masura structurile - atit de stabile totusi - ale Puterii? Se temeau de inteligenta lui? De umorul lui? De popularitatea lui? Probabil. Dar mai trebuie sa fi fost ceva. Cu un instinct care nu le lipsea, anchetatorii simteau ca Petre Tutea este dusmanul absolut, dusmanul in ipostaza chintesentiala: el intruchipa intr-un dozaj unic credinta in Dumnezeu, firescul ideilor, hazul enorm al formularii, pe scurt, tot ce era mai greu de clintit din sufletul national. De o parte Puterea, nelegitima, schimonosita si schimonositoare, de cealalta, un gentilom valah, un Chesterton cimpulungean, un taran imperial, fara frica si fara fineturi psihanalitice.

Nu se poate spune ca Petre Tutea a dus cu Puterea un razboi din care a iesit invingator. Caci el a inceput prin a fi invingator si a dus razboiul cu gratia suverana a celui ce nu poate pierde.

Cum sa piarda o victima, pe care calaul insusi o admira?

(ianuarie 1990)

Ca unul care l-am cunoscut si l-am admirat pe Petre Tutea simt, de mai multa vreme, nevoia sa-l apar de o posteritate tot mai inadecvata, isterica, grav deformatoare. Petre Tutea era cu mult peste portretul idolatru pe care i-l confectioneaza unii: era un om viu, liber, asadar, de orice schematism militant, era un om delicat (sub aparenta unei radicalitati rurale), era un om plin de umor, atent la nuante si, in adinc, nemultumit de sine si de destinul sau: histrionismul sau era, intre altele, nevoie de confirmare publica, de "ecou" justificator. Stia foarte bine ca scrisul nu e vocatia lui: "vocatia mea e de legiuitor" - spunea adesea. "Scriu din cauza comunistilor, care nu m-au lasat sa-mi implinesc vocatia reala." Viata atit de nenorocoasa a acestui om minunant a culminat cu doua ghinioane lamentabile, pline de consecinte nefaste: i-a fost harazit sa ajunga un personaj "mediatic" in faza crepusculara a evolutiei sale, pe un fond de uzura fizica si psihica greu de compensat fie si printr-o exceptionala inzestrare nativa. Si - ceea ce e inca si mai grav - a fost preluat, monumentalizat si popularizat de semidoct. Ca si Nae Ionescu si Cioran, Tutea trata ideile ca pe niste vietati: le infrunta curajos sau le invoca tandru, curtenitor, dupa un protocol care combina ironia cu gratia. Pina si angajarea lui crestina, pe care o traia in afara oricarei negocieri, evita solemnitatea geometrica, tonul previzibil al predicii. Era limpede ca spiritul insemna pentru el mai mult decit spiritualitatea: mai exact, ca il plictisea conventia - fara de duh - a stilului "duhovnicesc". "Am un mare pacat - mi-a spus pe un pat de spital, ultima oara cind l-am intilnit - imi place inteligenta. Cind vad un om inteligent, ma simt de parca as face o baie...!"

Nimic mai grosolan, mai imoral, mai lipsit de pietate decit sa reduci splendoarea unei asemenea minti la o frazeologie monotona, de propagandist. Nimic mai ucigator decit sa-i inalti o statuie injumatatita. Sa consemnezi declaratiile lui despre "romanul absolut" si sa treci sub tacere uriasele lui dezamagiri: "inseamna ca am stat treisprezece ani in temnita pentru un popor de cretini" sau "nu ma consoleaza de faptul ca sint roman decit Eminescu, Blaga, Nae si racoarea citorva biserici", sau, explicit pina la apostazie, "Balcanii sint curul Europei". Il adora pe Eminescu, desigur ("suma lirica de voievozi"), dar exista o caseta video pe care il auzim si il vedem spunind: "Nu Eminescu a facut Romania, ci Bratienii." Cit despre credinta lui Tutea in Dumnezeu, ea avea maretia unei lupte de fiecare clipa, intetita dramatic in preajma mortii. Ar fi multe de spus despre asta, dupa cum ar fi multe de spus si despre spectaculoasele enormitati ale lui Tutea: de la bunele cuvinte scrise, cindva, (daca nu ma insala memoria) despre Aurel Baranga, pina la elogierea lui Ceausescu ca "patriot". Petre Tutea avea o personalitate prea puternica pentru a ceda consecventelor de duzina: putea fi nedrept, excesiv (uneori doar de dragul efectului) sau, dimpotriva, neasteptat de acomodant. Cine il iubeste cu adevarat nu are trebuinta de un chip idealizat, nu-si explica iubirea printr-un obelisc de superlative. Ca orice om intreg si exemplar, Petre Tutea nu e "cel mai", e unic. A-l inchide intr-o ideologie si a-l ineca intr-un cult e a transforma o icoana intr-un idol.

Andrei PLESU

(iulie l993)


http://www.tutea.ro/foto.htm

0 Tv in actiune!

Fiecare societate are buruienile ei!Una dintre ele este 0Tv ca OTV eu nu o pot numi.O televiziune care traieste numai din scandaluri mondene, o televiziune care aduce travestiti sa-si dezvaluie viata privata!Din alte lucruri care necesita cunoastere si cultura nu se traieste, ca doar nu "prinde" publicului.Ne place s-o vedem pe Naomi batuta sau pe Nikita bortoasa.Intr-adevar, ca doar altceva nu avem de facut!O sa-mi spuneti ca nu sunt obligat sa urmaresc aceste emisiuni-care pentru mine sunt 0 barat-dar ce invata copiii din aceste lucruri?Cu ce ne ajuta pe noi faptul ca Nikita va avea un copil, sau faptul ca Daniela Gyorfi s-a despartit de logodnicul ei, facand mascarada in direct!Pentru 200-300 de euro care-i primesc "actorii" acestor emisiuni de toata jena!Noi suntem cei care le facem rating!Ma amuza cei care spun ca sunt povesti de viata.Sunt si povesti de viata, dar de ce nu se opresc aici,la simple povesti? Pai ce intrebare!Pentru ca dupa povestea propiu-zisa vine scandalul, dupa aceea bataia sau omorul, ca noi nu traim intr-o societate, nu, acum traim in jungla Amazoniana!E cu adevarat jenant ce se intampla in lumea "show-bizului".Mi-e mila, sincer mi-e mila si in acelasi timp scarba de toata lumea "buna",lumea cu avere mare,avere facuta din furt in cele mai multe cazuri,lumea cu masini luxoase si bijuterii cu diamante, lumea cu case de 15 mii de etaje si 200.000 de camere!Asta este adevarul!Asta e societatea in care traim!

Jale basarabeană

Românie, Românie
Ce-ai lasat Rusii sa vie
Sa ne duca 'n pribegie?

Ca vin nesfarsita bruma
Si norocul ni-l sugruma,
Sugruma-i-ar foc si ciuma...

Stema scumpa de domnie
E si ea in pribegie.
Tara-i jale si urgie...

Lantul gleznele ne strânge,
Plânge tot Românul, plânge,
Nistrul duce numai sânge...

Pârcalabii si hatmanii
Trec prin noapte umbre stranii
Ca i-au turburat dusmanii...

Si in goana lor nebuna
Se inalta'n scari si suna
Jale grea din corn de luna...

Scoala-ti Tara, voevozii,
Ca pagânii-s multi ca bozii
Si ne latra ca zavozii...

Cheama-ti codrule, voinicii
Ca ne'neaca veneticii,
Capcaunii, bolsevicii...

Tu Hotin, strabun Hotin,
Esti azi singur si strain,
Si pagânii vin si vin...

Voi stejari de la Tigheci
Dati alarma pe poteci
Ca ne prapadim pe veci...

Nistrule, sa te ridici,
Capitan peste voinici,
Sa-i strivim pe venetici...

Furtunos sa iesi din maluri,
Peste sesuri, peste dealuri
Si sa-i ingropam sub valuri...

Sa le dam pamânt sub glie
Tuturor ce-or sa mai vie,
Românie, Românie...

de Vasile Posteuca

REPORTER ÎN BASARABIA DE SUD / Căluşul – dansul interzis

Să fii patriot în România pare să nu fie lucru mare. Să trăieşti româneşte la Erdec-Burnu, în sudul Ucrainei, este o uriaşă luptă, pe care o duc generaţiile, una câte una, de la vârstnici la copii.

Prindea a se însera când am ajuns şi noi în capătul satului Erdec-Burnu, în Peninsula Taşbunar, care înaintează, ca un plisc de raţă, în lacul Cătlăbuga, cel pomenit în istoriile lui Ştefan-Vodă. Spune Grigore Ureche că aici, la Cătlăbuga, a “topit” Ştefan cel Mare şi Sfânt oastea turcească în bătălia de la 1485. Numele vechi al satului, Erdec-Burnu, zice-se că e de pe atunci; e de origine turanică şi-nseamnă “plisc de raţă” – trebuie să-i fi fost dat tocmai datorită aşezării lui pe peninsulă. Ruşii, mai târziu, l-au schimbat în Utkonosovka, iar ucrainenii îi zic Utkonosivka... Dar parcă ce contează numele satului, când oamenii ştiu bine cine sunt, ce sunt, cum se simt. Români!

Seara aceea de februarie, la Erdec-Burnu, în Basarabia de Sud, avea să fie una dintre cele mai tulburătoare trăite în călătoria noastră de documentare în Ucraina. Copiii satului, în veşminte tradiţionale româneşti, ne aşteptau în capul scărilor Căminului cultural. “Bună seara şi bine aţi venit la noi!”, ne-au zis într-un glas.

“SCHIMBAŢI BRĂUL TRICOLOR!”
Două ceasuri, la adăpostul întunericului ce se lăsa, aveam să aflăm ce înseamnă, de fapt, dorul basarabean. “Dor basarabean”. Dansatorii, interpreţii, taraful ansamblului folcloric din Erdec-Burnu (condus de profesorul Viorel Popescu) ne-au făcut una dintre cele mai calde demonstraţii de patriotism. Înfiinţat în 1998, ansamblul folcloric a fost de câteva ori invitat să dea spectacole şi în România, şi în Republica Moldova. Însă, fără îndoială, el a fost înfiinţat şi pentru a arăta, în conglomeratul minorităţilor din Ucraina, care este identitatea comunităţii româneşti, în relaţie cu cea bulgară, turcă, greacă etc. Era firească deci prezenţa ansamblului pe scenele de la Odessa, Ismail, Reni sau din alte localităţi importante din sudul Ucrainei. Şi un timp au putut să o facă. Au primit chiar o mulţime de premii şi diplome.

De la o vreme însă, ansamblului folcloric “Dor basarabean” i se refuză sistematic prezenţa pe scenă, în Ucraina. “«Sau schimbaţi costumul, schimbaţi brâul tricolor – sau nu mai urcaţi pe scenă!», aşa ni s-a spus!” Viorel Popescu ne desluşeşte că problemele ridicate de oficialii ucraineni sunt: cântecele populare româneşti, costumul – care are ca element important un brâu tricolor – şi dansul “căluşarilor”. “Aici, în Ucraina, «Căluşul» este un dans interzis! Pentru că este un dans românesc. Ni se permite să dansăm şi să cântăm doar piesele care fac parte oficial din folclorul Republicii Moldova. Am ajuns să jucăm «Căluşul» numai în satul nostru...” “Jurăm şi ne legăm Căluşul să-l jucăm!” Strigarea de la începutul dansului căluşarilor pare să fi devenit, la Erdec-Burnu, motoul vieţii de zi cu zi...

Viorel Popescu ne povesteşte că deunăzi le-a venit de la Odessa invitaţia să participe la festivalul de Sărbători. Apoi, cineva le-a zis: “Voi sunteţi ăia cu brâul tricolor? Nu mai veniţi!”. Şi asta n-ar fi nimic. Dar, nu de mult, “şeful administraţiei raionale i-a îngrămădit pe toţi părinţii în şcoală. Pe mine n-au vrut să mă lase, dar am şi eu copilul în ansamblu şi până la urmă am rămas în sală. Ne-au zis aşa: «Până nu schimbaţi costumele şi programul, nu mai cântaţi, nu mai dansaţi!». Le-am răspuns şi eu: «Dar noi cântăm la instrumentele noastre şi dansăm în costumele primite donaţie, iar voi tot nu sunteţi mulţumiţi? Daţi-ne voi costume şi instrumente...» Nu şi nu, «nimic românesc!», ăsta e tot răspunsul pe care l-am primit!”. Oamenii se întreabă, pe drept cuvânt, până la urmă care este vina pe care o au? “Cei din asociaţia bulgarilor din Ucraina dansează în costume bulgăreşti. Cei din asociaţia ruşilor – în costumele lor. Nu scoate nimeni nici un fel de brâu... Dar noi, că suntem români, noi n-avem voie să arătăm ce-i al neamului nostru!”

Ar mai fi de zis că membrii ansamblului au nevoie şi de alte costume, poate chiar din mai multe zone ale ţării, mai ales că repertoriul celor de la “Dor basarabean” este foarte bogat şi cuprinde atât cântece şi dansuri din zona Basarabiei de Sud, cât şi din Ardeal, Moldova, Banat, Oltenia şi Dobrogea. Poate se va găsi cineva să le mai înlesnească o donaţie acestor copii şi tineri inimoşi, care păstrează în sufletul lor şi duc mai departe grăuntele de românism. Căci, bob cu bob...

Pehlivanul satului
O dată pe an, în vară, la Erdec-Burnu are loc o veche tradiţie, o desfăşurare de forţe mai puţin obişnuită. Bărbaţii tineri şi în putere ai satului sunt chemaţi la “trântă dreaptă”. Luptă românească. Aşa, ca în basmele cele vechi, când Feţi-Frumoşii şi Greucenii se întrec cu zmeii şi liftele. Tot satul stă împrejurul lor, iar între două lupte se cântă, se dansează, precum odinioară, la horele duminicale. Obiceiul acesta al luptelor vine dintr-un trecut în care era important ca fiecare tânăr să poată să facă faţă duşmanilor. Astăzi evenimentul este o adevărată sărbătoare, cunoscută sub numele “Pehlivanul satului” – “cum ar fi «voinicul satului»“, ne desluşeşte vorba cineva. Probabil nu este o întâmplare că de aici, din sat, se trag câţiva sportivi valoroşi, care au făcut parte din lotul de lupte libere al fostei URSS ori al Ucrainei. Instructorul de lupte libere de la Erdec-Burnu, Alexandru Cepoi, om al locului, ne spune că sportul e foarte îndrăgit de locuitorii din mica Peninsulă Taşbunar, iar în ceea ce priveşte luptele, “avem astăzi condiţii ceva mai bune de antrenament. Cu ajutorul dlui Anatol Popescu, am primit o donaţie, un covor de lupte de 8 metri pe 8 metri”. Cu sala de sport sunt mai multe probleme: “Este, de fapt, vechea clădire a primăriei, ridicată în 1933 de români”, ne mai spune. “Altfel, avem copii deştepţi, sănătoşi, talentaţi, cărora le place şi să danseze, şi să facă sport, şi să-şi ajute părinţii la sere şi în gospodărie. Ei sunt şansa noastră! Trebuie să-i ajutăm să se dezvolte, să nu rămână în întuneric!”

“Rău îi, mamă, prin străini,/ Ca noaptea prin mărăcini...”
Nu întâmplător se numeşte ansamblul folcloric din Erdec-Burnu aşa: “Dor basarabean”. Sentimentul sfâşietor al neamului românesc defineşte întru totul existenţa acestor oameni care trăiesc parcă la capătul lumilor, în mica peninsulă ce pătrunde în lacul Cătlăbuga, la stânga Deltei Dunării. Iar dorul este al bătrânilor, al oamenilor care au trăit “pe timpul românilor”, precum Nichita Culcia, al maturilor crescuţi în spiritul limbii române, aşa cum este fiul său, Ion Culcia, agricultor şi interpret de muzică populară. Dorul este al celor tineri, al copiilor pe care i-am văzut dansând, i-am auzit cântând în graiul străbunilor lor. În seara aceea, i-am ascultat pe Nichita şi pe Ion Culcia unindu-şi dorurile într-o doină de jale: “Rău îi, mamă, prin străini,/ Ca noaptea prin mărăcini...”

Glasurile lor se răsuceau în inimi ca un cuţit şi-aveam să ne dăm seama că, neştiindu-i, ne fusese şi nouă dor de ei; iar acum, cunoscându-i, încă mai tare dor ne va fi.

Şi de n-ar fi sârma ghimpată, şi unii, şi ceilalţi grabnic am trece peste apă, să ne strângem din nou în braţe.

Dorurile se mai adună, uneori, şi altfel. Acum un an şi jumătate, ansamblul din Erdec-Burnu a susţinut un concert la Cluj-Napoca, împreună cu un alt ansamblu folcloric, “Dor transilvan”, din vechea cetate a Ardealului. Proiectul, susţinut de Asociaţia Culturală Naţională “Basarabia” a Românilor din regiunea Odessa şi de Guvernul României, prin Departamentul pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni, s-a numit chiar aşa: “Se-ntâlneşte Dor cu Dor”. Tot atunci, s-a semnat o “Declaraţie de înfrăţire” între cele două ansambluri folclorice.

“Ne-au spus: sau schimbaţi brâul tricolor – sau nu mai urcaţi pe scenă! Bulgarii şi ruşii dansează fiecare în costumele lor. Noi, că suntem români, n-avem voie să arătăm ce-i al neamului nostru!”
Viorel Popescu / Ansamblul “Dor basarabean”

de Tudor Cires , Simona Lazar

EPURAREA ETNICA. Spovedania ultimilor romani din "Tinutul Secuiesc"

Kosovo reprezinta in continuare principalul risc de instabilitate in Europa in 2009, a afirmat saptamana trecuta, in Congresul SUA, noul director al comunitatii americane de informatii, Dennis Blair, referindu-se la propria creatie din Balcani, care a implinit, ieri, un an de independenta fortata.
Dupa Kosovo, ar fi randul "Tinutului Secuiesc", sperau, anul trecut pe vremea asta, membri proeminenti ai minoritatii maghiare. Intre timp, pana atunci, Voivodina, unde tot minoritatea maghiara ocupa locul principal, pare sa fie urmatoare tinta a revizionismului ungar. Asemanarile dintre cele trei cazuri sunt evidente.
Ca si in Kosovo, in asa-zisul "Tinut Secuiesc", in ultimii 20 de ani s-a procedat, treptat, conform politicii UDMR a "pasilor marunti", la o adevarata epurare etnica. Faptul a fost observat, si nu pentru prima oara, si de presedintele Romaniei, Traian Basescu. Desigur ca speculatiile politice au izbucnit. Ca Basescu vrea sa se foloseasca de "cartea nationalista" in an electoral etc. Macar de-ar fi asa. Pentru ca este, probabil, ultima sansa a romanilor din Harghita si Covasna de a mai supravietui.De ani de zile, trecem cu ochii inchisi pe langa drama romanilor care au devenit minoritari si straini in propria lor tara. La Bucuresti, in Parlament sau la Guvern, ca si in strada sau chiar si in scoli, se militeaza de zor pentru drepturilor minoritatii homosexualilor, lesbienelor, romilor, maghiarilor, "agnosticilor", patrupedelor etc. In acest timp, vocea romanilor supravietuitori intr-un regim de teroare este astupata cu buna stiinta, pe toate canalele, atat de politicieni tradatori ai interesului national, cat si de formatori de opinie lipsiti de responsabilitate.

http://victor-roncea.blogspot.com/2009/02/epurarea-etnica-spovedania-ultimilor_17.html

Indosarierea electronica si libertatea intru Hristos!

Something wrong is hapening!Stop RFID!

Vorbeam cu doamna profesoara, Crina Palas, despre introducerea pasapoartelor biometrice , un pas premergator implantarii, asa ca vacile, un adevarat plan diabolic.Am ajuns acasa.Am vorbit cu o colega si mi-a spus ca a fost impreuna cu o prietena la un salon de bronzare.Cand a intrat in solar, solar care era pe verticala, a vazut ca era dotat cu un stepper anti-plictiseala.Dupa cateva exercitii si dupa terminarea sedintei de bronzare a vazut cate exercitii facusera.Erau 666!A crezut ca a fost o simpla coincidenta.Ajunge acasa.A intrat pe computer pentru a asculta o melodie.Melodia era cu numarul 666 in programul ''winamp''.De aici lucrurile s-au schimbat.
Mai tarziu am intrat pe blogul stimabilului domn Victor Roncea-blog pe care il citesc cu placere in fiecare zi si pe aceasta cale ii multumesc pentru postarile care ne fac sa nu uitam ce se intampla in jurul nostru, postari care ne fac sa ne amintim ce inseamna o viata spiritula si duhovniceasca puternica, plina de dragoste-, dorind sa vad cate semnaturi s-au strans impotriva introducerii pasapoartelor biometrice.Erau 16669.M-am gandit la ceea ce imi spusese inainte colega mea.Peste aproximativ 45 de minute m-am intalnit pe o strada din centrul orasului natal, Brasov, cu tatal meu.Pe langa noi a trecut o masina mica,de culoare alba, iar din intamplare m-am uitat la numarul masinii respective.Punctul culminant il reprezinta faptul ca numarul masinii era acesta:BV 12 CIP.In acel moment, am ramas fara cuvinte, blocat,perplex, cum doriti sa spuneti.Imi este foarte greu sa cred ca ceea ce s-a intamplat astazi, si mie, si colegei mele este o simpla coincidenta.Imi este foarte greu.
Asa ne-a fost dat sa traim si prin harul lui Dumnezeu putem invinge aceste lucruri care sunt ''aberatii ale bisericii ortodoxe'',cum spun ''imbecilii'' in necunostinta de cauza, atei care au fost instruiti, denigratori ai poporului, detractori ai valorilor culturale si spirituale romanesti.Cu Dumnezeu inainte!

Goran Razvan