Ăăăă, îmi făuresc (re)intrarea...

Am râs, am fost trist, frivol, meschin, iubăreț, generos, cuminte, special, desfrânat, schimbător. Am dat frâu liber intențiilor mele să-și facă de cap și să mă sugrume. Nu m-am abținut, nu am mai spus nu! Am fost absent, gânditor, contemplator. Ironic, nervos, cu gândul aiurea. La ce m-au ajutat toate stările astea inconstante? La dobândirea, sper eu, cunoașterii răului și a binelui. Asta nu înseamnă că mi-am dat seama ce e aia moralitate sau imoralitate, din punct de vedere practic. Teoretic, cunosc! Chiar și schizofrenicii cunosc...

De ce urăsc țiganii?

Pentru că sunt nespălați!
Pentru că vorbesc urât!
Pentru că fură!
Pentru că nu doresc integrarea în societate!
Pentru că sunt imorali!
Pentru că nu au cultură!
Pentru că cerșesc!
Pentru că nu au educație!


Nu există țigani buni sau răi. Sunt cu toții la fel!
Nu există cuvântul rom. Există țigan și atât!

Noua Dreaptă vă oferă alternativa

Partidul–social, democrat, liberal, national, taranesc, al generatiei, al florilor de mar, al fotomodelelor, maghiar, romales. Le vedem, au fost, ne-au demostrat. Ce au facut la un loc? Si-au batut joc de noi. De naivitatea noastra. Ne-au iubit si pupat cand am dat cu stampila. Ne-au dat galeti, saracii. Ne-au dat umbrele, ulei, zahar, concerte, mititei, berica, casete, pupici, autografe.

O DATA LA 4 ANI. Dupa ce si-au ocupat scaunelul, primesti numele unei
celebre statiuni din Croatia. Existi in campanie, vreo 2 luni la 4 ani. Vedem primarasi de comune in RAV4 calcand in balti (cu masina zic), coborand geamul si scuipand la misto 2-3 coji de seminte. Ce le pasa? Nu le pasa. Sefu’ suna si ii spune: “Dorele, la europarlamentare daca nu scoti 1000 de voturi din comuna aia penala a ta, nu mai primesti fonduri europene sa-ti invelesti casa”. Atunci il cuprinde socialismul. Se apropie de oameni. Vine langa ei. Le da o galeata, ii spala pe cap, le da berica, mititei, se ingrijeste de ei. Iar ei, fara notiunea timpului si ratiunii: “Ii votam pe astia, ca ne-au ajutat saracii, ne-au dat ajutoare sociale sa bem ca porcii, ne-au dat pelerine, sa nu ne udam cand vor trece iar cu suv-ulurile prin balti”.

A doua varianta este Partidul lui Danut Diaconescu, cu prim-ministru Nikita, ministrul invatamantului Naomi, ministrul justitiei PePe, ministrul finantelor Sile (cum care sile? camatarul). Sa-l deconspir putin pe Danut in direct. A strans semnaturi (au strans oamenii) pentru LEGEA COJOCARU. Aha. S-au strans. Sa dea cupoane de investitii in valoare de 20.000 euritos pentru fiecare vietate romaneasca. Povesti. Cojocaru plange pe youtube ca DD a uitat de lege si tine semnaturile blocate la OTV. Cum a strans DD semnaturi pentru partid asa repede? Simplu. Le-a luat pe cele de la Cojocaru. Ai semnat?Felicitari, DD a tras apa dupa tine. Nu-ti judec naivitatea. Gandim cu stomacul.

De ce alternativa vorbesc? De Partidul Nationalist! Noua Dreapta se angajeaza in administrarea unei aripi politice, a unui Partid. Pe hartie un partid, in realitate un crez. Un crez de mantuire a neamului .Noi nu vrem doar sa devansam clasa politica actuala. Noi vrem sa tragem la raspundere pe cei ce au participat organizat la batjocorirea poporului roman. Acesta natie in forma de friptura ce a stat neajutorata in fata unei haite de lupi imbrcata in costum scump. Partidul Nationalist se naste din neam. De aceea avem nevoie de sprijinul tau. Strangem semnaturi pentru inregistrarea partidului. Fiecare semnatura este o mana de ajutor pentru acest lung drum pe care il abordam dupa 11 ani de militantism curat in care am refuzat fuzionarea sau colaborarea cu partidele actuale.

Partidele au vazut potentialul si s-au oferit sa ne dea un os sa roadem si noi, sa avem gura ocupata. Am refuzat ferm.Vrem doctrina noastra. Vrem interes national. Vrem fapte din sentiment nationalist. De ce ti-l recomand? Pentru ca am ajuns in consiliul national de conducere al Miscarii Noua Dreapta fara sa ma intrebe nimeni cu ce se ocupa tata, fara sa ma intrebe nimeni ce masina conduc, ce conturi am, ce afacere am. La noi nu se poarta. La noi se poarta fapta si cuvantul. Se poarta lupta, loialitatea, fermitatea, seriozitatea, doctrina, studiile, Biserica si Tara. Am dat galeti si zahar? Nu! Am dat vorba buna. Am fost aproape de oameni in permanenta? NU! Pentru ca noi nu suntem nevoiti sa ascultam oamenii, sa fim aproape de ei (ca si cum ne-am cobori de undeva de pe un podium). Noi traim printre voi, in fiecare scara de bloc, in fiecare cartier sarac si rau-famat. Noi nu trebuie sa fim aproape de oameni. Noi suntem dintre oameni. Nu vrem sa ne imbogatim. Nu vrem sa furam. Noi vrem sa traim la acelasi nivel cu masele. Noi nu vrem egalitate. Vrem dreptate si merit. Vrem rasplata dupa munca in egala cantitate. Vrem elita mintii nu elita banilor. Noi nu ne vom aprinde odata la 4 ani. Vom fi acolo sa servim cu activism Stema, Imul si Drapelul ca pana acum. Fie ca vom fi la conducere, fie ca vom ramane la acelasi nivel. Esti hotarat sa pornesti la acest drum? Vino intre noi si lupta pentru camasa verde. Nu esti hotarat, dar vrei binele acestei tari? Scoate tabelul, aduna semnaturi. E o datorie. Daca nu vezi izbanda in clasa politica de azi, scoate tabelul si strange semnaturi! Ne vei vedea acolo, aceiasi oameni, neschimbati. Ne vei vedea poate la televizor si apoi, urcand scarile in urma ta, in scara ta. Ne vei vedea acolo si apoi ne vei vedea cu steagul in mana in plina strada cum poti vedea in activitsmul de 11 ani.

Experienta politica? Nu avem. Dar avem iubirea de Neam si Biserica. Asta depaseste orice experienta. Pentru a servi tara nu ai nevoie de tactica. Ai nevoie de moral. Moral curat, crestere buna, spirit de sacriciu pentru romanii tai. Scoate tabelul, printeaza-l, spune-le oamenilor despre cauza noastra si implicit cauza ta. Trimite semnaturile la Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti si scanate la info@nouadreapta.org . Nu-ti promitem nimic. Noi nu promitem. Noi spunem de unde venim si ce vrem. Partidul Nationalist nu iti va da o paine. Noi facem in asa fel incat painea sa o castige fiecare intr-o cantitate si calitate direct proportionala cu seriozitatea, meritul si sacrificiul dovedit. Daca iti place tarnacopul, o castigi cu tarnacopul. Daca iti place cu creierul, o castigi cu creierul. Daca iti place cu inselaciune, pacaleala si ilegalitati, o primesti GRATIS, la domiciliu. Se poate mai bine de atat? (valabil doar pentru Pensiunea Jilava, Facultatea de Reintegrare Comunitara Gherla, Centrul “Casa de copii nu e acasa” Targu Ocna si Fundatia “Un pat la noi in celula” Codlea)

Ion Negoiaș- ND Buzău

Ostaşul independenţei în greva foamei...

A luptat pentru independenţa R. Moldova, dar cere azil politic în SUA
Are viză de reşedinţă într-un lan de porumb din Căuşeni şi de mai bine de o lună locuieşte într-un cort pe care l-a amplasat vis-à-vis de Ambasada SUA din Chişinău. Solicită azil politic în America, pentru că aceasta este o tară bogată, care are grijă de oameni. Toţi îi spun că nu-i va fi îndeplinită dorinţa, dar omul nu are de gând să plece de aici, unde se simte foarte bine, de altfel. Motivul este unul simplu: nu are unde pleca. Acum, acest cort şi iarba verde de sub el îi sunt singura casă.

Tudor Pânzari se află în greva foamei de 46 de zile. Nu-l sperie această cifră, pentru că, spune el, cu pensia sa de 275 de lei, deşi nedeclarat, este în greva foamei de ani buni. A decis să iasă în stradă şi să-si declare protestul, fiind disperat de situaţia în care se află: bolnav, fără casă, traumatizat de indiferenţa tuturor şi de amintirea războiului în care a luptat pentru nişte idealuri, care sunt la fel de departe ca şi acum 20 de ani.

«Toţi se gândesc la drepturile statului şi nimeni la ale omului»
Când a început războiul din 1992, Tudor, un tânăr crescut şi educat la casa de copii de la Tiraspol, a venit pe câmpul de luptă cu bicicleta. Era voluntar. Luase această decizie sincera, ca pe un lucru firesc. În timp ce-şi salva un camarad, a explodat lângă el un obuz. Atunci, nu i-a dat mare atenţie, era tânăr, avea doar 29 de ani, şi era plin de puteri. Zece ani mai târziu, când jumătate de corp i-a fost paralizat, medicii au constatat că necesită intervenţie pe creier. Toate din cauza acelei contuzii ignorate.

Cât a stat la spital, casa în care locuia şi pe care o primise de la locul de muncă, a fost demolată. Dintr-o dată, s-a pomenit pe drumuri. Marea sa luptă abia atunci a început. În loc să stea calm şi să se recupereze după intervenţia pe care a suportat-o, a fost nevoit să alerge pe drumuri şi să bată pe la uşi. Deşi tuturor celor care au locuit în acel bloc le-au fost repartizate noi locuinţe, Tudor Pânzari nici până azi nu a reuşit să obţină casă de la autorităţile din Căuşeni. Îl trimit de la unul la altul şi nimeni nu vrea să se implice. Viza sa de reşedinţă e încă la vechea adresă, unde acum e un teren agricol. „Toţi se gândesc la drepturile statului şi nimeni la ale omului simplu» — spune cu durere fostul combatant despre o stare de lucruri pe care a simţit-o pe propria-i piele.

«M-au fugărit toţi ca pe un câine»

Acesta nu-i singurul necaz al luptătorului. Abia după şase ani de la intervenţie, cu mare greu, a reuşit să obţină grad de invaliditate. «Ani de alergătură şi de durere. M-au fugărit toţi ca pe un câine», îşi aminteşte Tudor cu lacrimi în ochi. Legitimaţia de invalid de război, care i-ar asigura o pensie ceva mai mare, nu a mai reuşit s-o obţină, cu toate că are decizia instanţei de judecată în favoarea sa. Nimeni nu vrea s-o execute. De la emoţii, griji şi gândul că în fiecare zi trebuie să se gândească unde să înnopteze, suferă şi de epilepsie posttraumatică.

De când i-a fost demolată casa, a tot trăit cu chirie pe la cine se arăta dispus să-l adăpostească. Ba la un combatant, ba la un cunoscut. Anul trecut, când au comemorat începerea luptelor de pe Nistru, trăia într-o casă fără acoperiş, cu crăpături în pereţi cât să încapă un om printre ele. «Îmi era tare ruşine», îşi aminteşte Tudor.

Atunci, o televiziune filmase condiţiile în care trăieşte un erou. Aşa a aflat poliţia din Căuşeni despre el. Imediat a şi fost rugat să părăsească clădirea, pentru că nu era sigură. L-a găzduit un cunoscut, până în februarie curent. Perioada a expirat, dar el n-are unde merge şi nici soluţionarea problemei lui n-a avansat. În aceste condiţii, Pânzari a decis să vină în capitală şi să declare greva foamei.

5 zile de greva foamei şi 5 de spitalizare
Primăria i-a acordat lui Tudor autorizaţie pentru a protesta în faţa ambasadei americane. Aceasta este valabilă până la revendicarea solicitărilor. El spune că va sta aici cât va trebui, pentru că oricum nu are unde se duce.

Primele cinci zile de greva foamei, Tudor şi soţia sa le-au petrecut pe scările unei clădiri din fata ambasadei. Acolo mâncau, acolo dormeau, tot acolo se fereau de ploaie şi de arşiţă. Au fost cinci zile de încercare, după care au urmat altele cinci de spitalizare.

Pe 16 iulie, seara, a început să tremure. Acesta-i un indiciu că în curând va cădea şi îşi va pierde cunoştinţa. Soţia sa a chemat ambulanţa. Medicii i-au acordat primul ajutor şi au vrut să-l ia la urgenţă. A refuzat. Dimineaţă a avut o nouă criză şi a decis să fie internat.

Mai înainte, Tudor îşi aminteşte că avea accese de vreo două ori pe lună. Acum, acestea sunt mult mai dese, în special dacă nu-şi administrează medicamentele necesare. Din pensia sa de 275 de lei, 180 îi dă pe pastile, care îi ajung doar 20 de zile. Restul — 10 zile din fiecare lună — Tudor se roagă să nu aibă nevoie de ele.

Cortul închiriat este noua lui casă
Când a fost externat din spital, a avut o mare surpriză. Soţia îi găsise un cort. L-a luat cu împrumut de la un cunoscut. Vreo două zile a dormit pe pământ, după care a găsit nişte lemne pe un şantier de construcţie din apropiere şi a improvizat un fel de podea. Soţia i-a adus un iorgan, cum îi zice el, şi nişte albituri. «Este foarte comod», arată protestatarul cu bucurie, în timp ce dă la o parte uşa cortului.

Dinspre drum, în adăpostul improvizat, sunt lipite două coli mari de hârtie, pe care scrie motivele din care solicită azil politic în America. De la soare şi ploaie, literele s-au decolorat. Duminică, din puţinii bani pe care îi are, şi-a cumpărat o cariocă şi le-a «împrospătat». Lângă uşă, sub scânduri, stau o pereche de pantofi negri. Tudor este încălţat cu nişte şlapi de gumă. Înăuntru, albiturile curate sunt atent întinse. Într-un colţ al cortului sunt câteva haine aşezate păturele, iar în altul stă ascunsă sacoşa cu cele 15 kilograme de documente, care demonstrează indiferenţa autorităţilor şi nedreptatea comisă faţă de acest om.

Acum este singur, soţia sa a plecat la Căuşeni. Continuă să stea cu de-a sila la vechea gazdă. Îşi caută de lucru, iar între timp, culege coarne din pădure şi le vinde. Astfel, adună nişte bani pentru medicamentele şi ţigările lui Tudor.

«Toţi te ajută, dacă îi rogi, mai puţin statul»

La început, oamenii care muncesc în acea regiune credeau că cei doi sunt vagabonzi. Faptul că erau îngrijiţi şi stăteau încontinuu acolo i-a făcut curioşi. Acum, toţi se salută cu Tudor, schimbă câteva vorbe şi îl ajută fiecare cu ce poate. Secretara din oficiul de alături îi dădea apă fiartă ca să-şi mai facă câte o cafea, acum, cei de la oficiul stării civile, care se află la câţiva paşi de cortul său, i-au scos afară un cablu de tensiune, iar paznicul de acolo i-a lăsat plonjorul, ca să-şi poată oricând face un ceai sau o cafea. Femeia de serviciu de la alt oficiu din apropiere îi împrumută căldarea, în care el încălzeşte apă la soare. Cu aceasta, se spală seara pe teritoriul unei construcţii de peste drum, unde-i permite paznicul. Tot acolo merge şi la toaletă. «Toţi te ajută, dacă îi rogi, mai puţin statul», pentru suveranitatea şi independenţa căruia a luptat, spune Tudor.

Duminică, «cu toată sărbătoarea», cum se exprimă Pânzari, şi-a spălat hainele. Pe şantier. Cămaşa a uscat-o pe cort, iar pantalonii pe un gard din apropiere. «Dacă n-am casă, nu înseamnă că trebuie să pută de la mine şi să stau ca un porc. Mai spre seară am să mă bărbieresc», explică omul, care în fiecare zi aşteaptă să vină cineva la el. Adesea, rămâne doar cu aşteptarea.

«Cei de la ambasadă au fost în primele zile la mine şi atât. Tot timpul mă salută. Mihai Ghimpu a trecut pe aici când mergea la înmormântarea fratelui său. Am tot aşteptat, nici n-am crezut că nu va face ceva», spune, decepţionat, luptătorul.

«În fiecare zi te ucid câte oleacă»
Pentru Tudor, ziua începe pe la patru dimineaţa, cu multe gânduri. Se încheie cu şi mai multe, după miezul nopţii. Doarme puţin, din cauza durerilor fizice, dar şi a celor sufleteşti.

Nu ştie ce să mai facă, dar nu va pleca de aici. Pur şi simplu, nu are alte opţiuni decât cea de a aştepta. Durerea pe care o poartă în suflet pentru nedreptatea care i s-a făcut este acutizată şi de faptul că este singur. Cum a crescut în internat şi nu avea nimic, aşa trăieşte şi acum. Cazul lui este unic, are convingerea Tudor. «Să fii singur pe lume, să nu ai casă, să fii bolnav şi să ai o pensie de nimic, să fii invalid de război, dar să nu-ţi fie recunoscute drepturile şi să ai atâtea scrisori, demersuri scrise, nu ştiu dacă mai este cineva», abia articulează Tudor cuvintele, în timp ce încearcă să-şi stăpânească lacrimile.

«De multe ori regret că n-am rămas pe câmpul de luptă, ucis, că aici în fiecare zi te ucid câte oleacă, dar cred că aşa a vrut Dumnezeu», concluzionează eroul.




Tatiana Eţco
Ziarul de Gardă

Mi-e dor de voi... III

Țipăt

O lume plină de ispite usturătoare, de batjocură și ură. Revolta e normală. Era o problemă dacă nu apărea. Ea trebuie așternută, altfel nu există. Cea înterioară e semnificativă numai pentru eul ăla pustnic din tine. Dintr-o mică licărire, dintr-un mic moment de răgnet interior apare pacea. Bineînțeles, o vezi doar tu. Sau poate și alții. Infinit de mizerie pe culmile gloriei demult apuse. Lună în loc de soare. Negru în loc de alb.
Mi-e teamă de viitor! Parcă văd cum dracii își fac loc și printre limpezimea sufletelor neatinse de haosul citadin, de bezna din ei... Babilonie!

Viitor ?

Andrei Ionescu

Curand, cand lemnul va cuprinde
Intregul trup sculptat de ploaie
Murdar si negru, Infinitul
Va plange lacrimi cu puroaie
Hindusi si negrii vor tipa
Camila va infrange leul
Copacii se vor razbuna
Zdrobind cu gheara porumbelul

Sursa foto: www.fotomagazin.ro

Pentru ca anti-romanismul nu se pedepseste in Romania, ba este chiar incurajat, separatistii maghiari vor fi urmariti penal pentru “antisemitism”

“Ruşine să-ţi fie, iar ai cumpărat de la jidani!”

Cam asta scria pe pancarta afişată de trei vedete “secuieşti” din Miercurea Ciuc, Csibi Barna, Szocs Tibor şi Puskas Andras Miklos, care s-au postat în faţa magazinului Kaufland pentru a alerta nevinovata populaţie maghiară din oraş de faptul că ei cumpără de la … evrei. Acest lucru i-a costat pe cei trei începerea urmăririi penale, ca urmare a unei decizii a Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita.

Întâmplător sau nu, aceşti trei crai secui au venit şi în Cluj-Napoca, în două rânduri. O dată în 1 decembrie 2009, pentru a comemora ostentativ, chiar de Ziua Naţională a României, o grupare paramilitară care s-a împotrivit actului Marii Unirii şi s-au dedat la masacre antiromâneşti în zona Văii Drăganului. Grupare intitulată Batalionul Secuiesc şi care acţiona sub comanda comunistului Bela Kuhn, primul lider de stat comunist din Europa, adică Ungaria, înlăturat de la putere de către Armata Română în 4 august 1919, când pentru prima oară opinca românească a fost pusă pe clădirea parlamentului de la Budapesta. Acţiunea de provocare de la Cluj-Napoca s-a finalizat cu reţinerea celor saşe extremişti maghiari şi cu amendarea lor cu 50.000 de lei, dar nu după ce aproape 150 de tineri clujeni au făcut o adevărată demonstraţie de forţă în centrul oraşului, dovedind unei ţări întregi că la Cluj-Napoca nu este permisă batjocorirea simbolurilor României. Lucru care nu este valabil şi pentru autorităţile româneşti, care se înclină ruşinos în direcţia trasată de preşedintele Băsescu, aliat cu Tokes Laszlo şi cu UDMR. Amenda pe care aceste personaje ieşite parcă dintr-un Ev Mediu al urii şi intoleranţei au primit-o a fost anulată în justiţie. Justiţia românească.
Nu a trecut mult şi pe 15 martie regăsim aceleaşi personaje, tot la Cluj-Napoca, în alaiul condus de ministrul Cseke Atilla. Cu însemne SS pe geci, aceşti au arborat ostentativ textul “Ţinutul Secuiesc nu e România” în cadrul manifestările oficiale cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, în compania oficialităţilor locale şi centrale. Din nou, nimănui nu i s-a părut deplasată libera manifestare a acestor câţiva saltimbanci care se cred secui şi care se desfăşoară atât de liber în preajma unor oficialităţi care par a le împărtăşi sentimentele antiromâneşti. Şi să nu uităm că acelaşi Csibi Barna, pentru a câta oară!, a fost lăsat de SPP-işti să îl întâmpine pe preşedintele Băsescu la Băile Tuşnad cu mesajul “Prezentaţi paşaportul!”.

Am enumerat aceste evenimente doar pentru a avea o imagine de ansamblu a modului nestingherit în care aproximativ cinci-şase extremişti maghiari, angajaţi ai statului român şi organizaţi într-o duzină de ONG-uri “în curs de înfiinţare”, au reuşit să provoace nestingheriţi populaţia majoritară românească din Transilvania fără să păţească nimic. De fiecare dată autorităţile “s-au tras pe cur”, în cel mai laş mod cu putinţă. Au sărit în apărarea lor toţi politicienii UDMR, care i-au scuzat în stilul mârşaj şi mincinos cu care ne-au obişnuit. Totul până acum, când trei dintre artiştii tristei piese de teatru a autonomiei au căzut în propria capcană, fiind urmăriţi penal pentru incitarea la discriminare şi la înfiinţarea unei organizaţii cu caracter fascist şi antisemit. Şi pe bună dreptate!

Ruşine să îi fie, în schimb, opiniei publice şi presei, atât centrale cât şi locale, care au încercat să minimizeze aceste incidente cu caracter iredentist, şovin şi antisemit! La Cluj-Napoca s-a încercat a se deturna atenţia publică de la aceşti în-curând-infractori, şi a da vina pe Noua Dreaptă sau pe oricine altcineva care a încercat să ia atitudine împotriva manifestărilor medievale ale acestor extremişti. Ca întotdeauna, propaganda transilvănistă şi promaghiară s-a pus în funcţiune, transformându-i pe cei care apărau Constituţia României în extremişti şi şovini. La Băile Tuşnad, Tokes chema ungurii la luptă armată şi preşedintele ţării era înjosit de un chelios cu cioc şi cu vestuţă gay-garda, dar ştirile trompetau subiecte colaterale, consfinţind încă o dată sistemul de presă vândut şi corupt care s-a raliat planului de regionalizare etnică a Transilvaniei.

Acum, când scrie negru pe alb că Csibi Barna, Szocs Tibor şi Puskas Andras Miklos sunt urmăriţi penal pentru instigare la discriminare şi antisemitism, ce mai tropetează vuvuzelele presei vândute din România? Ce mai au de spus consilierii lui Băsescu, care îl ling în fund pe Tokes? Ce deontologi mai au tupeul să acuze patrioţii români de excese extremiste şi şovine, când s-a dovedit că ei apărau însăşi valorile democraţiei din România? Când de 20 de ani, nicio organizaţie patriotică, naţionalistă sau chiar legionară din România nu a încălcat nicio lege din acestă ţară, dar cei câţiva extremişti maghiari finanţaţi de Budapesta şi protejaţi de Traian Băsescu şi Emil Boc reuşesc să bătă orice record la ură şi antisemitism din România?

Dacă nu le-a fost ruşine să apere membrii unor organizaţii paramilitare şovine şi antisemite, poate că nu le ruşine nici de ultimul slogan al acestora: Ruşine să vă fie, iar aţi cumpărat de la jidani! Cine sunt antisemiţii acum, leprelor?

George Bara

Sursa: NapocaNews

A II-a persoană

Locul tău nu e aici. Te strică garnizoana asta comună și banală în care repiri oxigenul ăsta prost. Nici nu găsești oameni. Sau poate ești prea critic și mândru. Poate doar când iese soarele îți e bine și te confrunți cu nevroza suprasolicitării demonilor invizibili. Și învingi! Dar, se întâmplă pe moment. Simți asta! Cutreieri cu gândul o lume mai bună în care speri că poți spune ceva revoluționar, dar te iluzionezi. Arunci tot felul de cuvinte jignitoare când tu îți dorești doar o revoluție de catifea, o revoluție spirituală, naturală și firească. Lucrurile astea vor face din tine un ciudat mizantrop plin de harababură mentală. Nu vei reuși să schimbi până nu aplici!

Ghidul Misoginului

Nemira a scos un ghid foarte amuzant și, pe alocuri, realist. Despre sexul feminin, un mic tratat de calomnii.
Am să transcriu mai jos, maximele care mi s-au părut cele mai interesante.

Femeile care vor să fie în același timp și frumoase, și inteligente se inșală asupra posibilităților lor. Trebuie să facă o alegere.

Nici cea mai inteligentă dintre femei nu înțelege imediat.

-Sunteți un partizan al celibatului?
-Nu! Deloc!
-Al căsătoriei poate?
-Ah...
-Atunci care e, după dumneavoastră, situația cea mai avantajoasă pentru un bărbat?
-Situația de văduv!

Acela care poate scrie satira femeii merită, numai prin aceasta, titlul de martir.

Femeile de azi confundă moda cu frumusețea.

Bărbatul plătește o lună de miere cu o viață de oțet.

Plânsul este ultimul argument al femeii.

Nimic nu e mai încântător decât o femeie cinstită.

Femeile sunt niște demoni care ne fac să intrăm în infern prin poarta raiului.

Grecii au avut multă dreptate să nu le primească pe femei la teatru: în felul acesta, puteau să audă ceva.


Am răsfoit cartea în detaliu și le-am ales pe cele mai puțin jignitoare la adresa sexului frumos. Nu sunt un adept al acestor vorbe de duh, dar, pentru puțin amuzament și pentru a da iluzia unei superiorități momentane a bărbatului, am ales să le public. Să aveți o zi frumoasă!

Vreau!

Am să-mi pun ordine-n gânduri
Iar prietenia se va-ntemeia în ani.
Dar nu mă voi lăsa de vicii...