luni, 12 aprilie 2010

Gânduri (IV)

A fost din nou și nu mai este. O nouă circumcizie pe suflet. O nouă lovitură. Concesii și visuri, speranțe și răbdări. Zâmbete transformate-n rânjete împodobite ostentativ cu ură. Ce se iscă într-o zi, ruginește intr-o săptămână fără nicio explicație.
Nu există remediu. Nu există psihologi. Sau există. Au forme lunguiețe și nu sunt foarte scumpi. Sunt și acoperiți. Când se termină, mergi la „Biroul Șefului de Post”.E aproape, peste drum. Dacă vrei, îți dă pe datorie. Stai ore întregi cu el de vorbă. Până la urmă nici el nu te ajută. Dar a doua zi, apelezei tot la el.


Lacustră

George Bacovia

De-atâtea nopţi aud plouând,
Aud materia plângând...
Sunt singur, şi mă duce-un gând
Spre locuinţele lacustre.

Şi parcă dorm pe scânduri ude,
În spate mă izbeşte-un val -
Tresar prin somn, şi mi se pare
Că n-am tras podul de la mal.

Un gol istoric se întinde,
Pe-aceleaşi vremuri mă găsesc...
Şi simt cum de atâta ploaie
Piloţii grei se prăbuşesc.

De-atâtea nopţi aud plouând,
Tot tresărind, tot aşteptând...
Sunt singur, şi mă duce-un gând
Spre locuinţele lacustre.

10 comentarii:

Lisandru Cristian spunea...

Mare bucurie mi-ai făcut. Bacovia este poetul meu preferat... O zi bună să ai!

Goran spunea...

Mă bucur... La fel!

Simona spunea...

Ciudat cum amesteci treburile.

Goran spunea...

Mie îmi spui!? Habar nu am ce vreau, ce doresc.

Anonim spunea...

Lasă, nu tb să știi tu ce vrei, vor profita toți de dezvăluirile tale involuntare! :P
'C-așa-i în tenis' :)

Goran spunea...

Andi
Mărșăluiesc cu pași repezi în repararea greșelilor făcute, în corectarea caracterului și în linierea principiilor de care am nevoie. Dezvăluirile mele nu sunt involuntare, mai degrabă sunt cu subînțeles. O zi plăcută! :)

Simona spunea...

"Trăiască Legiunea" şi tu vii cu sentimentalisme din-ăstea?!
Hai înapoi Razvi, ăla care e tare şi are vise mai importante decât una bucată femeie/fată!

Goran spunea...

Sumi
Sunt tare, dar în același timp stau să mă gândesc care a fost cauza eșecurilor! Și nu primesc niciun răspuns...

morom3ttu spunea...

Razvane, poate ma vei injura pentru acest comentariu. Poate il vei sterge. Poate vei intelege din el doar faptul ca sunt contra unei persoane. Alegerea va fi a ta, insa iti scriu aceste randuri dintr-un simplu motiv: ma doare sa vad prieteni si sa nu-i mai recunosc din cauza unei terte persoane. Nu vreau sa dau nume. Dar cum spunea si Simona...unde e Razvan pe care il stim cu totii. Unde e Razvan cel de neclintit in idei?? Te intrebi care a fost cauza esecurilor? Care esecuri? Nu ai voie sa cataloghezi drept "esec" o problema care oricum nu avea nici o rezolvare. Si tu stiai asta. Dar din prea multa bunatate ai vrut sa incerci sa schimbi lucrurile. Pacat...pacat de tine. Nu meriti. Cauta un alt drum...cauta calea pe care o meriti...cauta calea care sa te merite...Salutari si multa bafta!!

Goran spunea...

Vlad
Am căutat un alt drum și l-am ales pe cel greșit... Ceva va rămâne pentru totdeauna.