marți, 20 aprilie 2010

Doua firi și gânduri mici


Pe de o parte una sensibilă, zic eu, iar pe de altă parte una nimicitoare și agresivă, dar care, nu se confundă cu cea dintâi. Nu știu dacă acest lucru influențează pe cineva din jurul meu. Sau dacă e afectat. Însă știu că sunt naturale, formate pe parcursul puținei mele existențe împovărate de lucruri predominant enigmatice.
Depind de puțini oameni din jurul meu. Nu aș mai dori să depind de nimeni. Vreau să stau, să am berea mea, țigările mele și gândurile mele. Nu vreau să cer. Dar n-am încotro. Să creez nimicuri în taină și să sper la ceva. Să dobândesc singur ceva-ul suprem.
Specia umană este ruptă pe alocuri de realitate. Se îngroapă în abis și își revine când sângerează. Nici atunci în totalitate. 2 vorbe în 10 minute. Totul este calm, o singură sclipire tâmpită și insignifiantă, iar haosul începe. Obtuzii au tot ce își doresc, inteligenții nu pierd nimic. Plângi dobitocule!

2 comentarii:

Lisandru Cristian spunea...

Problema este că nici lacrimile nu rezolvă nimic, de foarte multe ori...

Goran spunea...

Lacrimile sunt o descărcare momentană... O ușurare!