ION COJA este candidatul nostru

În dorința de a ne face utili societății românești și considerând că alegerile prezidențiale din 22 Noiembrie a.c. sunt hotărîtoare pentru viitorul României, mai mulți români din Țară și din străinătate ne-am constituit în GRUPUL DE SPRIJIN PRO PATRIA pentru candidatura dlui profesor ION COJA la funcția de președinte al României. Deși dl ION COJA și-a anunțat candidatura încă din luna mai, nici o publicație din România sau post de televiziune nu a preluat această informație pentru a o aduce la cunoștința publicului. Mai mult, singura emisiune TV la care dl ION COJA apărea săptămânal a fost desființată în luna august. Știind bine cât de aservită este mass media din România unor cercuri politice anti-românești, blocajul mediatic exercitat în jurul dlui ION COJA devine pentru noi o confirmare a convingerii noastre că dintre toți candidații anunțați numai ION COJA poate să pună capăt politicii de subminare a intereselor naționale românești, politică pe care au susținut-o cu totală dăruire toate guvernele și toți președinții post-decembriști ai României.
Îi invităm pe românii care doresc binele Neamului și al Țării să se intereseze asupra persoanei dlui ION COJA și a celorlalți candidați, să compare, să chibzuiască și să acționeze în consecință, adică să se prezinte la vot și să voteze în cunoștință de cauză pentru candidatul care le satisface cel mai mult exigențele și speranțele.
După 20 de ani de așteptare și dezamăgire, noi credem că a apărut candidatul care prin prestația sa de până acum ne dă voie să spunem că în sfârșit avem pe cine vota ca să ne reprezinte cu demnitate și eficiență în fruntea Țării.
Cercetați site-ul www.ioncoja.ro, mergeți și pe site-ul celorlalți candidați, informați-vă cât mai cuprinzător și procedați în consecință. Veți constata că toți contracandidații dlui ION COJA evită să ne spună ce vrem noi să știm despre viitorul președinte. Evită să vorbească despre părinții lor, despre familie, despre ideile pentru care au intrat în arena politică. Singur ION COJA nu are nimic de ascuns. Pe site-ul amintit puteți intra în legătură cu candidatul Dumneavoastră, să-i puneți orice întrebare lămuritoare pentru a putea aprecia corect la ce ne putem aștepta din partea candidatului nostru.

În numele colegilor din GRUPUL DE SPRIJIN PRO PATRIA
Prof Marcel Petrișor

București, 18 septembrie 2009
Sursa:http://lupta-ns.blogspot.com

... motive pentru a merge la vot!

Perioada post-comunista se pare ca a fost una nefericita, sau cel putin neasteptata pentru unii dintre noi, si asta datorita claselor politice si a "nomenclaturii democratice" de dupa "epoca de aur".Pentru acest lucru haideti sa nu fim indiferenti si sa facem un "jogging" pana la sectiile de votare, daca dorim sa se schimbe situatia.Daca nu, ramanem acasa, dar din acel moment nu putem fi contestatari decizilor viitoarei clase politice si ai presedintelui ce va urma.Nu votezi, nu comentezi...
In memoria acelora care au murit pentru tara la revolutie, in memoria acelora care ne-au acordat dreptul la libera alegere, in memoria eroilor care s-au jertfit pentru neamul nostru, putem sa le multumim doar prin simplul fapt ca mergem la vot.
Nu ganditi ca prin absenta voastra la vot veti pedepsi clasa politica din Romania.Nu fiti iresponsabili din punct de vedere civic!Romania are nevoie de voi!

Mihai Ghimpu: Vreau sa-mi cer scuze cetatenilor Romaniei pentru politica de vize. A fost o rusine pentru noi

Presedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a cerut scuze cetatenilor romani pentru obligativitatea vizelor impuse de predecesorul sau in primavara acestui an, relateaza, din Chisinau, postul de radio Europa Libera. "Doresc sa imi cer scuze prin intermediul postului de radio Europa Libera de la cetatenii romani" pentru politica de vize, care "a fost o rusine pentru noi", a declarat Ghimpu vineri, la o zi dupa ce a semnat decretul prin care a eliminat obligativitatea vizelor pentru cetatenii romani care doresc sa circule in Republica Moldova. Ghimpu a fost desemnat presedinte interimar al tarii in urma castigarii alegerilor parlamentare din 29 iulie de catre coalitia pro-europeana. El a recunoscut ca este un "unionist", adica este convins ca moldovenii si romanii ar trebui sa formeze o singura natiune, insa a promis sa nu incerce reunificarea Republicii Moldova cu Romania si nici sa nu depuna candidatura pentru aderarea la NATO. De asemenea, el s-a pronuntat in favoarea unor relatii bune cu Rusia, insa a insistat ca Moscova sa-si retraga trupele din regiunea separatista Transnistria, precizeaza Europa Libera.

Sursa:Ziua Online

R.I.P-Nicu Constantin

Nicu Constantin a murit, marti, la 70 de ani, potrivit RealitateaTv, care citeaza surse din Spitalul Militar. Maestrul a facut o criza neurologica in jurul orei 14.00, iar la ora 16.45 a decedat. "Actorul a suferit un prim stop cardio-respirator in jurul orei 14.00, s-a reusit resuscitarea, insa, dupa mai putin de doua ore, a suferit un alt puseu, iar manevrele de resuscitare s-au incheiat dupa aproape o ora, fara nici un rezultat, din pacate", a precizat directorul Spitalului Militar din Capitala, Ioan Sarbu.
De altfel, Nicu Constantin si-a serbat cei 70 de ani in acest spital, la sfarsitul lunii iulie. Vedeta Teatrului de Revista "Constantin Tanase" din Bucuresti, Nicu Constantin fusese internat, in luna mai, la Sectia de Terapie intensiva a unitatii medicale amintite, acuzand probleme pulmonare.
Actorul a jucat in peste 9.000 de spectacole la Teatrul Constantin Tanase, al carui angajat a fost intre anii 1979-1982. A jucat, de asemenea, pe scena Teatrului National de Opereta intre anii 1979-1982. S-a facut remarcat in peste 28 de filme de scurt si lung metraj, printre care Ministerul comediei, Secretul lui Bachus, Alo, aterizeaza strabunica! sau Impuscaturi pe portativ. Nascut in iulie 1939, la Eforie Sud, Nicu Constantin este autorul cartii autobiografice "Ochelarii miraculosi".
In 2005, la Gala Uniter, actorul a primit premiul special pentru teatru de revista, iar in 2006, premiul Uniter pentru intreaga activitate. De asemenea, a fost decorat cu Ordinul Cultural, clasa I.
Mandita Constantin: La 70 de ani avem praguri. Dumnezeu va decide! In luna mai, sotia maestrului, Mandita Constantin, invitata la emisunea Happy Hour de la Pro TV, povestea de ce a fost internat in spital. "Sotul meu este un fidel al Spitalului Militar din Capitala. Am insistat sa mearga la spital pentru ca respira mai greu. El nu are temperatura, indiferent de boala. La spital am descoperit ca are bronhopenumonie. Este pe tratament cu antibiotice de toate felurile. M-am speriat pentru ca respira greu", a povestit sotia actorului Nicu Constantin, care petrece tot timpul in spital alaturi de maestru. Ea a povestit ca actorul a mai fost internat in Spitalul Militar anul trecut. "In iarna am cazut eu si el venea continuu la spital. Acum, intrebat de medici ce a patit, el a spus ca <>", a adaugat Mandita Constantin, precizand ca sunt impreuna de 25 de ani, ea fiind cea de-a doua sotie. "Este bine, va fi bine. La 70 de ani avem praguri. Dumnezeu va decide. Pe scena va urca mai putin. Ar vrea sa se odihneasca, sa vina generatia din spate, Marius Rizea si Buza. Am vrea sa ii linistim pe prieteni. Este bine si multumim tuturor angajatilor spitalului, care sunt extraordinari", a mai spus sotia maestrului, care dupa ce a participat la emisiune a plecat grabita spre spital, unde si-a lasat sotul cu o nepoata. Comandantul Spitalului Militar, generalul Ioan Sarbu, declara, atunci, ca actorul Nicu Constantin a depasit momentul medical critic, si-a revenit, a fost detubat si respira fara aparate, dar ramane sub tratament in Clinica de Anestezie Terapie Intensiva de la Spitalul Militar din Capitala. Nicu Constantin a fost internat in stare critica la ATI, pe 11 mai.
Arsinel: A murit un actor unic prin calitatile sale "Starea de sanatate a actorului era foarte grava, nu ii mai functionau plamanii, i se facea respiratie artificiala", a declarat actorul Alexandru Arsinel, in direct la RealitateaTv. "Dumnezeu sa-l odihneasca! Este o pierdere, sa spunem ca 70 de ani a trait, a jucat, dar sunt oameni care mai pot sa traiasca, sa joace, sa fie valorosi si dupa aceasa varsta", a afirmat si actorul Mircea Albulescu. "Vestea m-a cutremurat, de aproape un an nu l-am vazut, regret nespus ca ne despartim de inca un prieten, randurile noastre sunt tot mai bombardate de aceste disparitii. Imi doresc ca Nicu Constantin sa-si gaseasca compartimentul in care sa fie fericit. Sa fii odihnit, Nicu Constantin", a spus Ileana Stana Ionescu.
Florina Cercel: Cred ca are si acum, acolo, un zambet... 'Dumnezeule, nu mai vreau astfel de vesti. Dumnezeu sa il odihneasca, sa il primeasca acolo alaturi de ceilalti colegi, care s-au dus toti prea devreme, indiferent de varsta. Ma doare fiecare coleg care dispare. L-am cunoscut, era un vesel - trist, asa cum sunt artistii de isprava. Cred ca are si acum, acolo, un zambet', a marturisit actrita Florina Cercel, pentru Agerpres. 'Un talent cu totul deosebit pentru scena Teatrului de Revista, un om cu mult har. De atatea ori, anul acesta, a trebuit sa vorbim despre cei care au plecat dintre noi. Parca prea repede si prea multi au plecat dintre noi. Se subtiaza firul', a spus indragita actrita. Si actrita Maia Morgenstern deplange moartea actorului. 'Pe maestrul Nicu Constantin l-am cunoscut ca pe un om extrem de serios in legatura cu profesiunea domniei sale. Isi privea meseria cu drag, cu respect', spune Maia Morgenstern.

ZIUA ONLINE

14 septembrie 1940: Masascrul de la Ip. 157 de români ucişi cu bestialitate

“O viata intreaga am fost obsedat de sentimentul singuratatii, dar acum sunt cu adevarat coplesit de acest sentiment. Am ramas singurul supravietuitor al Odiosului Masacru de la Ip, a carui inima inca mai bate.Pe retina mintii mele nu s-a sters niciodata culoarea sangelui tasnit in urma glontului tras asupra unor oameni nevinovati. In urechi simt golul amar lasat de bubuitul armelor in miez de noapte… Inca mai traiesc pentru ca sunt in masura sa rostesc cuvantul Ip. Va iert pe toti, pentru toate!” (Gavril Butcovan, singurul supravietuitor al masacrului aflat in viata)

Masacrul din Ip se înscrie în seria masacrelor antiromâneşti desfăşurate pe teritoriul Transilvaniei de Nord în toamna anului 1940. În noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940 trupe maghiare ce făceau parte din armata de ocupaţie cantonată în oraşul Şimleul Silvaniei, împreună cu localnici maghiari şi cu membri ai organizaţiei Straja naţiunii (”Nemzetőrség”) au ucis cu bestialitate 157 de localnici români.

Premisele acestei atrocităţi

După Dictatul de la Viena din 30 august 1940, NV Transilvaniei intră sub ocupaţie maghiară. Teritoriul ocupat de horthyşti în timpul celui de-al doilea război mondial a rămas în istorie sub numele de Transilvania de Nord şi cuprindea nord-vestul regiunii cu acelaşi nume precum şi ţinuturile secuieşti. Un număr de 8 judeţe din totalul de 23 câte număra Transilvania în perioada interbelică au fost înstrăinate în întregime, iar alte 3 au fost spintecate în două. Astfel, judeţul Sălaj este şi el alipit Ungariei, iar la data de 8 septembrie 1940 Armata a II-a intră în oraşul Zalău. Imediat după ocuparea teritoriul transilvănean, a început seria masacrelor împotriva populaţiei civile româneşti. Cel mai afectat de teroarea horthystă a fost Sălajul, unde au fost masacraţi 477 de români.

Cea mai mare şi mai îngrozitoare atrocitate comisă de armata ungară în complicitate cu etnicii maghiari locali, unde au căzut cele mai numeroase victime nevinovate -157 de morţi- cu ocazia ocupării Ardealului, este cea de la Ip, localitate din judeţul Sălaj, aflată la 45 km de oraşul Zalău. Modul în care s-a desfăşurat acest masacru a fost stabilit de către instanţa Tribunalului Poporului din Cluj la 13 martie 1946.

Desfăşurarea masacrului

Sub pretextul răzbunării celor doi militari unguri morţi într-o explozie în comuna Ip la 7 septembrie 1940, cu ocazia trecerii trupelor prin localitate, locotenentul Vasvári Zoltán din armata horthystă părăseşte în ziua de 13 septembrie 1940 localitatea Nuşfalău unde se afla cantonat, îndreptându-se cu compania sa spre comuna Ip. Motivarea uciderii celor 157 de localnici este una fictivă, explozia producându-se din cauza unui defect de ambalaj al muniţiei, dovadă fiind faptul că cei patru români arestaţi au fost eliberaţi după aproximativ o lună.

În noaptea de 13 spre 14 septembrie, în jurul orei 11 noaptea, locotenentul Vasvári Zoltán ajunge în Ip. Imediat acesta împreună cu membrii gărzii naţionale din comună s-au dus pe la casele mai multor locuitori trezindu-i din somn şi împuşcându-i. Au fost ucişi în acest mod 18 români. Crimele au fost comise înainte de miezul nopţii. Întors la sediul gărzii naţionale din Ip, Vasvári Zoltán dă indicaţii membrilor să pregătească 10 căruţe şi mai mulţi oameni pentru dimineaţă în scopul îngropării victimelor ucise până atunci. Locotenentul părăseşte apoi postul. Imediat după se aude o rafală de mitralieră trasă din sat, iar Vasvári se întoarce la sediul gărzii naţionale pretextând că sătenii români i-au atacat compania. Furios se adresează oamenilor din corpul de strajă local, spunând că va incendia comuna. Unul dintre comandanţi a încercat să-l oprească răspunzându-i că aşezarea este compusă în proporţie de 70% din maghiari. Vasvári a simulat în continuare că va da foc numai caselor româneşti, dar acelaşi comandant a protestat spunând că nici acest lucru nu este posibil întrucât gospodăriile românilor sunt răsfirate printre cele ale ungurilor. Atunci Vasvári Zoltán a cerut să i se dea oameni din garda locală care să arate soldaţilor lui caselor româneşti, pentru a-i împuşca pe vlahi. De data această ordinul i-a fost acceptat.

S-au format 6 echipe de soldaţi în frunte cu câte un om din garda locală, drept călăuză. Astfel alcătuite au pornit fiecare pe străzile comunei:

* Echipa I a acţionat pe drumul ce duce spre localitatea Suplacu de Barcău. Toţi românii din această zonă care au fost găsiţi acasă au fost împuşcaţi. Şi-au găsit moartea 62 de oameni.
* Echipa a II-a a acţionat în zona bisericii şi a cimitirului din Ip. După indicaţiile date soldaţilor de către calăuza Csepei Sigismund au fost împuşcaţi 21 de locuitori.
* Echipa a III-a a mers pe drumul ce duce spre comuna Camăr. Au fost omorâţi 13 români.
* Echipa a IV-a a acţionat pe drumul către satul Zăuan, unde au fost împuşcaţi 9 locuitori.
* Echipa a V-a a mers în zona de pe malul pârâul Barcău, fiind omorâţi 36 de români.
* Echipa a VI-a trebuia să acţioneze în aceeaşi zonă cu echipa a V-a, însă locuitorul Osz Andrei, ce era folosit drept călăuză, dându-şi seama de gravitatea faptelor lor a declarat că el nu cunoaşte casele românilor, deoarece venise de puţin timp în comună. Astfel, ultimele două echipe au fost nevoite să meargă împreună.

În tot acest timp, populaţia română a fost supusă unor torturi, printre care smulgerea unghiilor, ruperea oaselor cu bâte şi paturi de armă. Mai mulţi copii au fost sfârtecaţi cu baionetele. Tortura a fost urmată de uciderea oamenilor, jefuirea cadavrelor, a caselor şi a bisericii.

A doua zi dimineaţa, din ordinul locotenentului Vasvári, mai mulţi localnici au fost puşi să sape o groapă în cimitiriul satului, iar alţi săteni au fost scoşi cu căruţele şi au mers din casă în casă pentru a ridica şi transporta cadavrele la groapa comună.

Mărturia unui supravieţuitor

La 68 de ani de la Dictatul de la Viena şi masacrul din Ip, singurul supravieţuitor rămas încă în viaţă, Gavril Butcovan a acordat un interviu ziarului Gardianul, povestind drama familiei sale din noaptea de 13/14 septembrie 1940. Acesta mărturisea în articolul apărut în data de 2 septembrie 2008:
„În zorii zilei de 14 septembrie 1940, am fost trezit de zgomotul asurzitor al focurilor de armă ce răzbăteau dinspre casele vecinilor noştri. Era în jur de ora 5, încă era întuneric şi m-a cuprins o frică ce nu o pot descrie în cuvinte. Aveam doar 16 ani. În familie eram de toţi 10 suflete, printre care 8 copii. Locuinţa era compusă din două încăperi. Eu, părinţii şi alţi 5 fraţi dormeam într-o cameră, iar în camera mică, ceilalţi doi frăţiori. L-am trezit pe tata, Mihai Butcovan şi i-am spus că sunt împuşcaţi românii. Tata nu putea vorbi de emoţie, pentru că bănuia ce ne aşteaptă, focurile de armă înteţindu-se cu fiecare minut ce trecea. S-a uitat pe geam să vadă ce se întâmplă pe uliţă, spunându-ne apoi că vede oameni care se plimbă agitaţi. Pentru o clipă mi-am aruncat şi eu ochii pe fereastră. Strada era plină de militari horthyşti şi consăteni maghiari, deveniţi părtaşi la masacru. Mama i-a zis tatii să meargă să deschidă uşa, ca să nu bată soldaţii în poartă aşa cum au făcut la vecini. Pe când tata a vrut să deschidă uşa, soldaţii erau deja în curtea noastră. Unul dintre criminalii horthyşti s-a răstit la el, spunându-i să iasă afară din casă. La câteva secunde am auzit cinci bubuituri de armă. Atunci am ştiut că l-au împuşcat pe tata. Imediat au năvălit în casă trei soldaţi, îndreptând puştile spre noi. Ne-au spus răstit în ungureşte, să ieşim afară. Mama i-a întrebat, arătând spre leagănul unde se afla sora mea cea mică, ce va întâmplă cu fetiţa, la care i-au răspuns ca o crească ei. Când am ieşit l-am văzut pe tata, care zăcea cu faţa în jos lângă peretele casei. M-am îndreptat înspre el, moment în care asasinii horthyşti au tras în mine. Cuprins de groază m-am prăbuşit lângă corpul neînsufleţit al părintelui meu. Mi-am dat seama că sunt în viaţă, simţind o arsură puternică. Inima îmi bătea tare pentru că în momentele următoare am văzut cum criminali i-au executat pe fraţii mei. În faţa casei, la câţiva metri de mine, au ucis-o pe sora-mea, Maria, de 18 ani, care a fost împuşcată în piept cu cartuşe dum-dum. Fratele Mihai, de 8 ani, a fost împuşcat în burtă, iar surioara Ana, de 5 ani, care, disperată, striga <>, a fost secerată de gloanţele criminalilor. Fratele Viorel, de 11 ani, a vrut să fugă spre grădină, însă soldatul care-l urmărea l-a împuşcat în cap. Pe surioara Paulina, de doar 11 luni, au sfârtecat-o cu baionetele în leagăn. Asupra mamei au tras, rânind-o, însă a apucat să se ascundă sub o căruţă. Cred şi astăzi că şansa mea a fost aceea că nu m-am ridicat de lângă tata şi am stat culcat cu faţă la pământ, în timp ce călăii erau preocupaţi cu uciderea celorlalţi membri ai familiei. Pe lângă mine şi mama au mai scăpat cei doi fraţi ai mei, Ioan, de 12 ani, şi Floarea, de 6 ani, care au dormit în camera mică, unde criminalii nu au mai căutat. Bănuiesc că în sinea lor credeau că au ucis întreaga familie după ce au tras în 7 persoane şi au străpuns-o cu baioneta pe Paulina.”

Gavril Butcovan aminteşte şi de celelalte crime comise în noaptea masacrului:

„Doresc să vă mai spun că cruzimea cu care a fost comis acest genocid întrece orice închipuire. Bătăile şi schingiuirile au început înainte de masacru cu 3-4 zile. Unii români au fost bătuţi până ce şi-au dat duhul. Lui Dumitru Sarca i-au tăiat mâinile, lui Dumitru Chiş i-au scos ochii, iar lui Pavel Sarca i-au smuls unghiile de la mâini. Nu pot să uit nici drama prin care a trecut Gheorghe Leonte şi soţia acestuia, care era în durerile facerii. Bărbatul a plecat după moaşă, dar pe drum a avut ghinionul să se întâlnească cu echipa criminală. Aceştia, sub ameninţarea armelor, l-au întors din drum, iar odată ajunşi în curtea casei l-au împuşcat. Soţiei i-au scos copilul din burtă cu baionetă. O altă tragedie s-a petrecut la cimitir cu Maria Sarca, de 40 de ani şi Maria Olla, de 15 ani. Cu toate că nu erau încă moarte au fost aruncate în groapa comună şi îngropate de vii. în acea zi de 14 septembrie 1940, orice român întâlnit pe stradă sau găsit acasă a fost împuşcat.”

Supravieţuitorul îşi încheie povestea facând o remarcă cu privire la implicarea localnicilor maghiari la această atrocitate:
„Trebuie să vă mărturisesc adevărul până la capăt. Nu toţi consătenii mei au pactizat cu criminalii horthyşti. Au fost şi maghiari care au sărit în apărarea familiilor de români, punându-şi prin acest gest viaţa în pericol. Astfel au fost salvaţi din mâna ucigaşă a horthyştilor cel puţin 3 familii de români. Cu siguranţă, dacă acţiunea criminală ar fi avut loc ziua, ar fi fost mult mai mulţi care ar fi sărit în ajutorul nostru, al românilor, şi în mod sigur numărul celor ucişi era mult mai mic.”

În memoria victimelor

După 1990, în comuna Ip a fost ridicat un monument în memoria victimelor pogromului horthyst, iar Armata Română a realizat un film pentru Televiziunea Română. În anul 1995, Ip a fost declarat comună martir. În fiecare an, sătenii îi comemorează pe cei ucişi în masacru la monumentul din localitate dedicat acestora.

Sursa:http://www.napocanews.ro/2009/09/14-septembrie-1940-masascrul-de-la-ip-157-de-romani-ucisi-cu-bestialitate.html