O frică relativă îmi intră în suflet, treptat. Simt că nu e lumea potrivită, locul potrivit în care să-mi redau și să-mi expun potențialul, și, de ce nu, să-l valorific. Mă aflu la granița dintre real și imaginar, memoria îmi joacă feste uriașe. Mă simt în alt corp. Rutina petrece cu bucurie în jurul meu și-mi râde în nas. E un obstacol masiv în calea noului.
Acea luminiță magică, divină, care cred eu, era salvarea se depărtează cu o viteză inexplicabilă. Habar nu am în ce consta salvarea, măcar era o încercare. Problema e că la mine e problema.
